Andrea Compagno se află pe lista celor de la Spezia, iar dacă ajunge în Serie B, atunci vârful bifează cel mai important moment al carierei, chiar dacă FCSB este printre cele mai bune formații din România.
Nivelul în liga a doua este unul foarte ridicat, iar Compagno ar avea șansa să evolueze alături de nume importante și să încerce în sezonul viitor să pună umărul la revenirea în Serie A.
După 17 etape, Spezia este pe locul 18 în Serie B și are mare nevoie de un atacant care să o ajute să părăsească zona periculoasă a clasamentului. Iar acesta poate fi Andrea Compagno, jucătorul care nu mai este dorit de Gigi Becali la FCSB.
Cu o istorie de peste 100 de ani, Spezia a retrogradat în sezonul trecut din Serie A, alături de Cremonese și Sampdoria.
În perioada petrecută în prima ligă, Spezia a fost pregătită și de Thiago Motta, tehnicianul care face senzație în această perioadă pe banca celor de la Bologna. Dovadă și victoria din ultima etapă cu AS Roma, scor 2-0.
Acum, antrenorul Speziei este Luca D’Angelo. El l-a înlocuit recent pe Massimiliano Alvini, care a preluat echipa înainte de începutul sezonului.
La formația din Liguria evoluează mai mulți jucători cunoscuți. Numele cel mai important este Albin Ekdal, ajuns la vârsta de 34 de ani.
Suedezul a jucat sezoane bune pentru Sampdoria, fiind om de bază acolo. Trecut și pe la Juventus la începutul carierei, Ekdal a prins-o pe Hamburg în Bundesliga, dar a jucat și în tricoul lui Cagliari, Bologna și Siena.
În partida cu Bari, poarta Speziei a fost apărată de Jeroen Zoet. Ajuns la 32 de ani, olandezul a rămas la echipă și după retrogradare, chiar dacă în carieră a fost de trei ori campion cu PSV Eindhoven.
Victoria din ultima etapă a fost adusă pe final de vârful Daniele Verde, care a jucat în carieră și pentru AS Roma.
În urmă cu aproape un an, atunci când evoluțiile sale erau mult mai bine și era remarcat și de staff-ul naționalei Italiei, Andrea Compagno mărturisea că visul său este să joace în Serie A.
„Întoarcerea în Italia este un vis. Întotdeauna încerc să confirm, în fiecare weekend. Visez la Serie A și voi cultiva această speranță fără regrete. Echipa mea favorită este Inter.
Știu că pentru cineva născut la Palermo este un pic ciudat, dar eu am fost mereu un fan al nerazzurrilor”, a mai afirmat jucătorul roș-albaștrilor, la vremea respectivă.
Zilele lui Andrea Compagno la FCSB sunt numărate: patronul roș-albaștrilor consideră că italianul a ajuns să „distrugă echipa”.
„A fost și Tavi, care acolo, în centru, n-a pierdut mingile. Dacă ăla (n.r – Andrea Compagno) pierde mingea, ce să faci? Dacă ajunge mingea acolo și e cap de linie, distruge echipa.
Așa, Tavi a protejat-o, a pasat, a combinat, a fost o rapiditate a jocului. Stai că e posibil să joace Băluță atacant, el joacă și mai bine în centru, dar să vedem dacă poate Phelipe să joace în dreapta.
Ce, trebuie să ai numai un atacant? Aici nu merge așa. Trebuie să ai lot numeros ca să le țâțâie picioarele când intră, să fie concurență. Eu acum mă pregătesc de Champions League și trebuie să fiu lăsat”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER